ANPC și Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România caută soluții împreună

Dolot si Mischie

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) și Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA) au avut o întâlnire pentru a dezbate problemele concrete pe care pandemia de Covid-19 le-a ridicat în ultimul an, atât pentru operatorii economici din domeniu, cȃt și pentru consumatori.

În cadrul întȃlnirii, președintele ANPC, Claudiu Dolot, a readus în discuție ideea disponibilității pe care o are instituția pe care o conduce, de a oferi sprijin şi consiliere operatorilor economici în ceea ce privește modificările legislative ocazionate de pandemie sau de armonizarea legislației naţionale la cea europeană, cât și alinierea acestora la bunele practici existente în Uniunea Europeană, în scopul respectării cu strictețe a drepturilor consumatorilor.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, Daniel Mischie, președintele HORA, a expus pe larg situaţia cu care s-au confruntat companiile din această sferă de activitate în ultimele 12 luni, precum și modalitățile în care acestea ar putea fi sprijinite pentru a depăși dificultățile apărute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − six =