Agențiile pentru Dezvoltare Regională vor fi implicate în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență

sedinta adr vest

Prim-ministrul Florin Cîțu a participat la şedința extraordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest de la Arad, unde a anunţat că Agențiile pentru Dezvoltare Regională vor fi implicate în implementarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

În cadrul acestei ședințe, premierul a prezentat planul în urma căruia România va beneficia de un buget de 29,2 miliarde de euro, prin granturi și împrumuturi .„Este o provocare pentru noi, dar trebuie să fim conștienți că nu vom mai avea această șansă. Cele trei elemente vitale in care vom investi sunt: infrastructura rutieră și feroviară, spitalele și fondul pentru UAT-uri, în care au fost incluse și CJ-urile”, a precizat Cîțu.

Începând cu perioada de programare 2021 – 2027, la nivelul celor opt regiuni de dezvoltare, Agențiile pentru Dezvoltare Regională îndeplinesc funcția de autorități de management, pentru Programele Operaționale Regionale. Astfel, proiectele se vor evalua, contracta, implementa și plăti direct, la nivel regional.

„Avantajele acestei decizii de descentralizare este că Programele Operaționale Regionale sunt elaborate plecând de la nevoile si specificul fiecărei regiuni, ducând deciziile cât mai aproape de beneficiari, adică de cetățeni. Ținta noastră este de a reduce la cel puțin jumătate durata de la depunerea la contractarea fiecărui proiect”, a declarat președintele Consiliului pentru Dezvoltare Regională Vest, Iustin Cionca.

Sorin Maxim, directorul ADR Vest a explicat faptul că: „Niciun alt program sectorial pregătit de Guvern nu este într-o fază atât de avansată. Practic, există șanse ca, la mijlocul verii să avem programele aprobate de către Comisia Europeană. Și, mai mult decât atât, am putea să producem cheltuieli”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

8 + eleven =