A doua zi de proteste spontane ale angajaţilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa

IMG 3508

În această dimineaţă, angajaţii Spitalului Judeţean Reşiţa, Staţionarul III, alături de medicii din cele trei secţii, au protestat, fiind nemulțumiţi şi ei de reducerea sporurilor. Supăraţi că vor pleca acasă cu bani mai puţini, angajaţii spitalului au arătat public că situaţia din sistemul sanitar de la Staţionarul III este una delicată, angajaţii şi medicii de aici adunând lunar „un fond al clasei” pentru a putea cumpăra consumabilele necesare, ba chiar şi medicamente pentru pacienţi.

„Lumea trebuie să înţeleagă că nu ne este uşor şi că primim nişte sporuri binemeritate. Sunt secţii grele, avem de a face cu muribunzi, persoane cu HIV, pe care le îngrijim aşa cum putem mai bine. Nu cred că merităm să ni se taie din sporurile pe care şi aşa le-am obţinut târziu”, au spus oamenii.

Managerul Waldemar Murgu, întrebat ce părere are despre protestul de astăzi, a declarat din nou că „Legea este lege”. Acesta a explicat faptul că măsura a fost luată în luna martie în urma unor discuţii şi simulări atât cu sindicatele cât şi cu ordonatorul de credite pentru a găsi soluţia cea mai bună. Vorbim despre faptul că în luna decembrie a anului trecut a fost dată legea, iar sumele cumulate din ianuarie şi februarie, atunci când sporurile au fost acordate la maxim, trebuie amortizate. „Eu pot să înteleg omeneşte ce se întâmplă atunci când unui om i se ia o parte din venit, dar nu am ce să comentez vizavi de obligativitatea de a respecta legea. Noi doar am aplicat legea”, a spus Murgu.

În ceea ce priveşte bonurile pentru consumabile prezentate de personal, managerul a precizat că nu avea cunoştinţă despre acest fond şi a adăugat că în prima zi din săptămâna viitoare va merge şi va analiza situaţia. „Ştiu de cazuri în care anumiţi medici au cumpărat mobilier pentru confortul personal, mai ştiu că au fost cazuri în care un medicament a lipsit timp de o zi şi a fost necesară cumpărarea lui, dar această situaţie se datorează problemelor financiare cu care instituţia se confruntă de mai mulţi anii”, a mai spus managerul.

În orice caz, asistenţii aşteaptă acum rezultatele protestelor pe care Sanitas le organizează la Bucureşti, prin care se cer modificări legislative, iar Murgu spune că speră ca până la finalul anului să se revină la aceste reduceri ale sporurilor şi să se recalculeze banii în favoarea angajaţilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa.