Procurorul Bucurică protestează în faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin

IMG 3401 1

Procurorul George Bucurică a protestat astăzi, 1 martie în faţa Parchetului, nemulţumit fiind de modificările legilor justiţiei. „Nu putem fi de acord cu subordonarea justiției, factorului politic. O justiție subordonată Executivului nu poate exista într-un stat de drept. Se încalcă principiul separării puterilor în stat. Executivul nu poate, prin atribuțiile pe care le are de legislativ delegat pentru situațiile de urgență, să modifice legislația, astfel încât, justiția să fie controlată de Executiv”, a declarat procurorul George Bucurică.

Acesta a mai spus că forma lui de protest este una individuală, însă colegii săi au adoptat în Adunările generale o hotărâre prin care își exprimă dezacordul față de aceste modificări ale Legilor justiției.

Bucurică a stat jumătate de oră în fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și a ţinut în mână înscrisuri pe care se putea citi: „Legea nu trebuie să fie scut și armă pentru infractori”, „Magistrați independenți pentru o justiție curată” sau „Persoanele condamnate nu trebuie să primească despăgubire de la societate”.