178 locuri de muncă disponibile la Bursa Generală a Locurilor de Muncă de la Reșița

bursa

Mâine, 20 mai, începând cu ora 9.00, sala Campus Caffe a Centrului Universitar al Universității Babeș Bolyai din Reșița, din Piaţa Traian Vuia nr. 4, va găzdui Bursa Generală a Locurilor de Muncă organizată de către Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraș-Severin.

Potrivit AJOFM, până în prezent, un număr de 28 de angajatori din cei 117 contactați. Predomină joburile din domeniul confecțiilor, horeca și construcțiilor, dar sunt disponibile și locuri de muncă de asistent manager, tehnician veterinar și asistent relații publice și comunicare. Pentru persoanele cu studii superioare vor fi disponibile locuri de muncă de inginer de diferite specializări și economist , iar persoanele fără calificare vor avea la dispoziție locuri de muncă de muncitor necalificat.

De asemenea, agenţii economici care vor participa la Bursă vor avea prilejul să-şi recruteze personalul direct, în funcţie de cerinţele specifice ale locurilor de muncă pe care le oferă.

Agenţii economici care doresc să participe la Bursă îşi pot depune ofertele de locuri de muncă vacante la sediul Agenţiei din Reşiţa, str. Traian Lalescu nr. 17 (tel 0255/212160) sau le pot transmite pe adresa de e-mail: ajofm.cs@anofm.gov.ro. (Foto: ARHIVĂ)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 4 =