Zi festivă pentru Aquacaraș: 12 ani de activitate în noua formulă

aqua7

Astăzi, Uzina de Apă a companiei Aquacaraș a fost gazda unui moment festiv organizat cu ocazia celor 12 ani de activitate înnoua formulă. Cu acest prilej, tinerii din Caraș-Severin au avut ocazia să viziteze obiectivul, iar organizatorii au anunțat și câștigătorii concursului de desene cu tema „Apa este viața“, lansat în 15 mai de Aquacaraș, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Caraş-Severin.

În cadrul evenimentului de astăzi, Gheorghe Filipescu, directorul societății, alături de Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, i-a premiat și pe cei mai buni angajați.

Cu toate că a fost o zi festivă, Filipescu a ținut să precizeze că deşi societatea pe care o conduce se află pe drumul cel bun, „greul abia acum începe“, având în vedere faptul că în următoarele zile va fi semnat un nou proiect în valoare de 176 de milioane de lei. În ceea ce privește lucrările la nivelul municipiului Reșița, directorul Aquacaraș a spus că ele se sincronizează cu cele din cadrul proiectului de reintroducere a tramvaiului reşiţean.

Romeo Dunca a ținut felicite colectivul societății și a precizat că cei 480 de actuali angajați vin cu rezultate bune față de cei 840 care activau în trecut în cadrul Aquacaraș. „Sper să mergem în aceeași direcție, de a face bine pentru cetățeni, și calitatea serviciilor să crească, chiar dacă pe alocuri sunt încă ceva probleme, intențiile sunt spre a îmbunătăți prestația spre populație”, a declarat președintele Consiliului Judeţean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

7 + 8 =