Universitatea reșițeană își deschide azi porțile, dar studenții vor începe cursurile în format hibrid

UBB UEMR

Astăzi, Centrul Universitar UBB din Resița organizează începând cu ora 13.00 ceremonia de deschidere a noului an universitar 2021-2022 și marcarea celor 50 de ani de învățământ superior la Reșița. Evenimentul, cu prezență fizică, va avea loc în curtea Centrului Universitar din Reșița respectând măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

În ceea ce privește desfășurarea primului semestru din acest an universitar, cursurile se vor desfășura în format hibrid. Acest lucru înseamnă că studenții nu vor reveni fizic la cursuri decât cei de la Facultatea de Ingineria și cei de la Sport, aceștia participând față în față doar la activitățile aplicative.

În primăvara anului 1971 – la sărbătorirea bicentenarului industriei reşiţene – răspunzând unei necesităţi îndelung resimţite, dar şi unei dorinţe a oamenilor de seamă din Banatul de munte de a avea învăţământ tehnic superior – a luat fiinţă Institutul de Subingineri Reşiţa „în subordinea Institutului Politehnic «Traian Vuia» din Timișoara”, în baza Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 321 din 29 martie 1971.

Cronologic, în evoluția învățământului superior la Reșița se pot distinge trei perioade, cea a Institutul de Subingineri Reșița (1971-1989) și Facultatea de Inginerie din Reșița (1990-1991) – în subordonarea Institutului Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara și, apoi, în cadrul Universității „Politehnica” din Timișoara, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița care, până în anul 2011, a avut două facultăți: Facultatea de Inginerie (FIR) și Facultatea de Științe Economice și Administrative (FSEA). Între anii 2013-2020, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița a avut trei facultăți: Facultatea de Inginerie și Management (FIM), Facultatea de Științe Economice (FSE) și Facultatea de Științe Sociale (FSS). În prezent, instituția reșițeană este Centrul Universitar Reșița al prestigioasei Universități Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în urma fuziunii dintre cele două universități.

Astăzi, Reșița universitară oferă programe de studii la şase facultăți, dintre care, Facultatea de Inginerie din Reșița, iar celelate cinci facultăți în cadrul UBB Cluj-Napoca, cu programe la Reșița, și anume: Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA), Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC), Facultatea de Sociologie și Asistență Socială (FSAS), Facultatea de Educație Fizică și Sport (FEFS) și Facultatea de Psihologie și Științele Educației (FPSE).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

19 + eight =