50 de ani de învățământ superior la Reșița!

UEM Resita

Pentru municipiul Reșița este un prilej de sărbătoare faptul că mâine, 29 martie 2021, se împlinesc 50 de ani de învățământ superior pe malurile Bîrzavei. Tot în acest an, se aniversează și 250 de ani de la nașterea Reșiței industriale, ca primul centru siderurgic din sud-estul Europei.

Atât necesitatea, dar și dorința oamenilor de seamă din Banatul de Munte de a avea învățământ tehnic superior au dus la înființarea, în anul 1971, a Institutului de Subingineri Reșița „în subordinea Institutului Politehnic Traian Vuia din Timișoara”, institut care a funcționat până în anul 1992, an în care a devenit universitate autonomă sub denumirea de Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița. Universitatea a funcționat sub această denumire până în anul 2020. Astfel, începând de anul trecut, la Reșița funcționează Centrul Universitar Reșița al prestigioasei Universități Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în urma fuziunii dintre cele două universități.

Cu ocazia acestui mare eveniment, reprezentanții Centrului Universitar UBB Reșița au declarat: „La ceas aniversar, ne exprimăm aleasă considerație față de cei care au depus piatra de temelie a Reșiței universitare și un gând de recunoștință pentru cei care au trudit la înființarea, creșterea și devenirea în timp a universității reșițene”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 3 =