Un spital nou la Caransebeş – un vis îndepărtat, dar nu irealizabil

Felix Borcean

În cursul lunii trecute, primarul Caransebeşului, Felix Borcean, şi managerul spitalului, Adrian Dumbravă, au fost în Anglia, unde au discutat cu oameni de afaceri şi reprezentanţi ai Ministerului de Finanţe al Marii Britanii posibilitatea obţinerii unei finanţări în vederea construirii unui nou spital în municipiu.

„Noi ne-am gândit la un spital cu 250 de paturi, care ar costa circa 80 de milioane de euro. Firma aceasta care intermediază şi care se ocupă de tot ceea ce înseamnă construirea şi tehnologia britanică a ridicat aproximativ 250 de spitale în întreaga lume. Din acest angrenaj financiar ar trebui să facă parte următoarele entităţi: Guvernul britanic, ca principal garant, prin Ministerul de Finanţe, o bancă internaţională, firma cu care am discutat noi, Consiliul Local Caransebeş, Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Guvernul României, care ar veni cu o garanţie suplimentară, ceea ce ar determina creşterea gradului de împrumut cu până la 95 la sută. De ce Guvernul Marii Britanii? Pentru că are cel mai bun rating în piaţa financiară şi ne-ar garanta nouă o absorbţie de circa 95 la sută din costul investiţiei la cele mai mici dobânzi de pe piaţa financiară”, a spus Felix Borcean într-o recentă conferinţă de presă.

Edilul a mai precizat că aceasta a fost doar o discuţie preliminară, pentru ca reprezentanţii Caransebeşului să poată să înţeleagă cum se poate discuta la acest nivel şi care ar fi cea mai bună variantă de împrumut. Primarul municipiului a mai spus că nu este sigur că această idee va şi fi pusă în practică, ea părând „un vis îndepărtat”, dar, până una-alta, primul pas care trebuie făcut este un studiu de fezabilitate, care va fi întocmit în maximum trei luni, după care se va orienta ce e de făcut pentru viitor.

„Am discutat şi cu cei care mi-au propus această variantă, eu am primit acest contact de la Silviu Hurduzeu, care este şi preşedintele PSD Caraş-Severin, şi, cumva, profitând de conjunctura politică actuală, probabil că o să mergem mai departe şi după studiul de fezabilitate. O să vedem dacă mergem pe această variantă sau prin fonduri proprii, fonduri guvernamentale, ca să ajungem la acest vis care pare fantastic acum, dar nu este deloc irealizabil”, a mai spus Felix Borcean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

9 + five =