Toţi o apă şi un pământ
Acţiunea civică organizată duminică seara în centrul Reşiţei a scos în evidenţă un lucru pe care îl ştiam de mult, acela că locuitorii săi sunt indiferenţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Fie că vorbim despre tineri sau persoane în vârstă, fie că ne referim la intelectuali ori la categoriile sociale defavorizate. La Reşiţa, cu părerte de rău, putem spune că nu există societate civilă. Toţi o apă şi un pământ.
Indiferent de vremea de afară, că e vară sau iarnă, că sunt deschise sau nu terasele, că e sfârşitul ori mijlocul săptămânii la acţiunile de protest organizate de organizaţii de tot felul participă o mână de oameni. Până într-o sută, hai, cu generozitate să admitem că vin 200. Două sute din 70.000 de mii de locuitori pe care îi are municipiul. Sau, mai corect, două sute din miile de nemulţumiţi pe o temă dată. Şi asta se întâmplă constant de vreo 15 ani. De la privatizarea Combinatului Siderurgic Reşiţa, ultimele mitinguri-mamut cu mii, zeci de mii de oameni în stradă.
De atunci, linişte totală. Nimeni şi nimic nu a mai tulburat starea aceasta de amorţire, pe care unii s-au grăbit să o numească lehamite. Nici măcar atunci când Guvernul Boc a tăiat salariile, pensiile şi a închis spitalele. Au preferat să-i înjure pe guvernanţi în faţa blocului, în autobuz ori la locul de muncă, întrebându-se păgubos: „Şi dacă protestăm, se schimbă ceva?“ Nu au protestat nici când a fost vorba de Roşia Montană, şi nici când s-a ieşit în stradă în toată ţara în semn de protest faţă de celebra Ordonanţă de Urgenţă 13. Sunt câteva exemple ce-mi vin acum în minte, însă ele sunt de ordinul zecilor.
Aşa s-a întâmplat şi aseară. A fost nevoie de o iniţiativă civilă pentru ca oamenii să apere legile justiţiei. Şi în timp ce mâna aia de oameni de care vorbeam a tremurat vârtos în stradă, pe procurorii şi judecătorii cărăşeni i-a durut la bască, de parcă nu despre justiţie s-a ajuns să se protesteze. Cristi Danileţ a făcut cale lungă de la Cluj, să fie alături de magistraţii Tribunalului Caraş-Severin, iar aceştia au preferat căldura semineului. Nici nu se putea altfel într-un judeţ pe care mulţi îl cataloghează ca fiind unul „roşu“, uitând că de-a lungul anilor la Putere s-au schimbat unii cu alţii. Din păcate, doar mentalitatea oamenilor a rămas neschimbată.
