Tinerii din Caraș-Severin pot participa și în acest an la meditațiile oferite gratuit de Universitatea Politehnică Timișoara

politehnica

Ca în fiecare an, Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul eleviilor de liceu, oferindu-le acestora cursuri gratuite de pregătire la matematică și chimie, utile atât pentru cei care doresc să urmeze una dintre facultățile instituției, cât și pentru pregătirea examenului de bacalaureat. Chiar dacă sunt adresate în special potențialilor săi studenți, indiferent de facultatea pentru care optează și independent de forma admiterii, concurs cu probe de verificare a cunoștințelor sau concurs de dosare, participanților la cursuri nu li se solicită nici un fel de angajament faţă de UPT.

Lecțiile online de matematică, ediția 2022 se vor desfășura în perioada 19 februarie – 4 iunie, în zilele de sâmbătă, între orele 10:00 – 12:30, urmând să fie postate și pe pagina de Facebook a Universității Politehnica Timișoara. Linkul de înscriere este https://upt-ro.zoom.us/webinar/register/WN_hwrmg317QMCnSnSlFkYMqA

Programul de meditații gratuite la discipinele Chimie Anorganică și Chimie Organică intitulat „Cu UPT învăț CHIMIE” vine în întâmpinarea elevilor de liceu care se pregătesc pentru examenul de bacalaureat, oferind cursuri gratuite de pregătire predate de cadre didactice universitare de la Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din cadrul UPT. Se vor organiza două grupe de elevi care vor urma sedințele de meditații la cele două discipline propuse, Chimie Anorganică și Chimie Organică, conform unei structuri și succesiuni a temelor predate stabilite pe baza programelor aprobate pentru probele scrise din cadrul examenului național de bacalaureat. Ședințele de pregătire sunt gratuite pentru elevi și se vor desfășura online pe platforma Zoom Conference, simultan pentru cele două grupe, în perioada 19 februarie – 7 mai 2022, în fiecare zi de sâmbătă, în intervalul orar 12.00 – 14.00. Înscrierea se face completând online formularul: https://forms.gle/ftKwKxRyd3crAnBB7

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 1 =