Tenorul Costel Busuioc vine la Bocșa

busuioc

Luni, 17 aprilie 2023, în cea de-a doua zi de Paști, de la ora 15.00, bocșenii sunt invitați în Parcul Pescăruș din Bocșa Română pentru un concert pascal , intitulat „Lumină din Lumină”. Grupuri de copii, tineri și adulți și-au anunțat prezența, dar și Orchestra și Fanfara Creștină, care doresc să îmbrace în sărbătoare orașul prin cântece și imnuri tematice religioase. Și pentru ca sărbătoarea să fie deplină, invitatul special al evenimentului este cunoscutul tenor Costel Busuioc, supranumit „Pavarotti din Banat”, cel care în anul 2008 a devenit vedetă în întreaga lume, câștigând un important premiu la un concurs muzical din Spania!

Organizatorii, Primăria Bocșa, Biblioteca Orășenească și Casa de Cultură Bocșa, au pregătit și un moment al artei bocșene: artistul plastic Nik Potocean va expune câteva lucrări reprezentând Biserica Romano-Catolică din Bocșa Montană, cu prilejul aniversării celor 300 de ani de la zidirea acesteia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

sixteen + 7 =