Sindicaliștii Sanitas din Caraș-Severin au intrat astăzi în grevă japoneză

japoneza2

Începând de astăzi sindicaliștii Sanitas din toată țara au intrat în grevă japoneză fără întreruperea activității. Potrivit lui George Tiutiu, liderul Sanitas Caraș-Severin, la nivelul județului sunt 1.100 de membrii care au intrat în grevă.

Principalele revendicări SANITAS sunt deblocarea posturilor în sistemul sanitar public, punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de Sănătate. Acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaților; calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată și calcularea indemnizației de hrană prin raportare la salariul minim brut pe țară actual.

Reluarea discuțiilor asupra proiectului de lege a salarizării cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, acesta asigurând: predictibilitatea creşterii veniturilor fiecărui salariat din sistem; o ierarhie corectă şi echitabilă a salariaţilor din sistem. Finanțarea corectă și suficientă a instituțiilor din Sănătate. Reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar SĂNĂTATE. Finanțarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanță în SĂNĂTATE. Garantarea menținerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unitățile medicale din rețeaua CFR și după ce acestea vor fi transferate la alte autorități.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

six + two =