Silviu Hurduzeu, despre liberali: „Dacă doar atâta pot, atâta reuşesc“

IUNIE 28 2019

La sfârşitul şedinţei de astăzi a Consiliului Judeţean Caraş-Severin, preşedintele Silviu Hurduzeu a răspuns la o întrebare legată de o afirmaţie făcută de primarul Caransebeşului, referitoare la o întâmplare ce a avut loc în urmă cu trei ani. Hurduzeu nu s-a arătat surprins de ceea ce a apărut nu de mult în presă.

„Ştiam ce urma să mi se întâmple cu acele bannere. Cinstit, mi s-a părut o chestiune de copii de clasa a II-a sau a III-a să procedezi în acest fel, iar şi eu mă bucur că Felix nu a procedat aşa. Dacă faceţi o analiză a banilor pe care i-a primit Municipiul Caransebeş de-a lungul timpului, o să vedeţi că sumele primite au fost destul de mari, raportat la suma distribuită tuturor UAT-urilor. Datorită apartenenţei mele la un alt partid se dorea amplasarea acelor bannere în tot oraşul, să mă discrediteze. Ca locuitor al Caransebeşului, nici nu am favorizat, şi nici nu am defavorizat municipiul. Am încercat să fac o distribuire obiectivă a acestor sume de bani şi îmi aduc aminte că primarul Caransebeşului a apreciat la ultima împărţire a banilor că Municipiul Caransebeş a primit destui. În rest, cum să comentez eu intenţia unora din urmă cu doi ani, dacă doar atât pot, atâta reuşesc. Nici nu-mi dau seama ce impact ar fi avut o astfel de inepţie“, a ţinut să precizeze preşedinte Silviu Hurduzeu.

Reamintim că primarul Felix Borcean a declarat pentru www.expressdebanat.ro că a fost un moment, în 2016, când a refuzat să execute decizia lui Marcel Vela de amplasare în municipiu a unor bannere îndreptate împotriva preşedintelui Silviu Hurduzeu, considerând că era nefiresc să se procedeze aşa: „Asta a fost prima ceartă pe care am avut-o cu Marcel Vela în 2016. Eram la ziua lui Chimigeriu. Atunci a fost alocarea bugetară în care Caransebeșul primise cea mai mare sumă de la Consiliul Județean, dar era pentru spital, strict pentru spital. Atunci, Marcel Vela mi-a spus: «pune bannere prin oraș că Silviu Hurduzeu a dat la Bucoșnița, a dat la Marga…». Eu am făcut o ironie cu spitalele din Bucoșnița și Marga și cred că era suficient. Dar să pui bannere că Silviu Hurduzeu nu a dat bani la Caransebeș, când noi am primit cea mai mare sumă dintre toate UAT-urile?!”, a mărturisit Felix Borcean contrariat.