Scrisoarea primarului Adrian Torma către locuitorii oraşului Moldova Nouă

ADRIAN TORMA e1611334320428

Sub titlul de „Draga comunitate din Moldova Noua“, primarul Adrian Torma a postat pe pagina sa de Facebook, o scrisoare către locuitorii oraşului de la malul Dunării. Gestul lui Torma este unul inedit nu doar pentru Moldova Nouă ori zona de vest a ţării. O scrisoare-spovedanie a unui primar convins că se luptă cu morile de vânt, în care spune că vrea să rămân la fel de sincer si transparent, cu riscul de a nu fi înțeles.

Plecând de la dezideratul de a crea  locuri de munca şi de a dezvolta oraşul, atat din punct de vedere industrial, cât si turistic, Torma a constatat în timp cât de greu este de realizat acest lucru.

„În anul 2018, din păcate, am suferit un șoc în momentul în care Delphi a decis sa închidă activitatea din orașul nostru. Am suferit şi am fost dezamăgit, urmărind opinia publică locală care arunca cu jigniri şi acuze la adresa mea, făcând din mine vinovatul principal.
Ştiţi bine ca astfel de decizii nu au legătura cu primarul şi va asigur că singurul lucru pe care nu l-am făcut a fost să mă pun în genunchi, să îi rog sa nu plece. În rest, am încercat toate căile pentru a-i convinge să rămână.
Am crezut ca Delphi este o companie onorabilă şi care are respect faţă de oraș, dar am rămas dezamăgit să constat contrariul“, spune edilul-şef al oraşului în scrisoarea sa.

Adrian Torma explică cauzele care blochează venirea investitorilor în Moldova Nouă:

„Contractul de închiriere (a spaţiului de producţie, n.r.) expiră în 2031, fiind prelungit de fostul primar Lupu Matei cu 10 ani faţă de data iniţială, anul 2021, iar Delphi nu dorește să predea clădirile Primăriei pentru a le închiria altor investitori;
Delphi ar fi reziliat contractul, dacă Primăria răscumpăra clădirea construită de către ei la un preț de aproximativ de 4.500.000 euro. Am încercat să obțin sprijinul guvernului PSD (încă un semn de întrebare din punctul meu de vedere pentru cei care au votat masiv PSD), dar, din păcate, nu am fost ajutat, iar un credit nu putem susține financiar;
Imposibilitatea de a oferi o alta clădire investitorilor“.

În situaţia dată, primarul Torma mărturiseşte că soluţia a venit din partea familiei, a fratelului său, cel care administrează cunoscuta companie Auto Alex.
„Cu fratele meu, Alexandru Torma, am decis că trebuie să luptăm împreună pentru orașul nostru şi am hotărât să facem un pas mare, care va stârni şi multe controverse.
Am discutat cu firma proprietară şi am achizițonat, din resursele financiare ale familiei, fosta clădire ICRA, care va fi modernizată pentru posibilii investitori hotărâţi să vină la noi în oraş în viitorul cât mai apropiat.
Am decis să vă vorbesc despre aceasta decizie a familiei mele, nu pentru a ne lauda, ci pentru a cunoaște adevarul, pentru ca noi ne dorim un oraș modern şi plin de viața.
Eu şi fratele meu iubim sincer orașul nostru şi vom lupta pentru dezvoltarea lui şi, în acelaşi timp, încercăm să rămânem indiferenti la jignirile unor cetateni, la nepăsarea şi ignoranţa celor care lasă să rezolve alții problema, la invidia celor care gandesc «să moară capra vecinului»”, se arată în finalul scrisorii primarului Adrian Torma.