Scrisoare deschisă artistului Bogdan Piperiu

Mario Balint

Dragă Bogdan, Maestre,

Sper ca epistola mea să te găsească bine, sănătos și în plină putere de muncă. Îți mărturisesc că, inițial, mi-am dorit să-ți scriu clasic, într-o formulă mult mai aproape de mine. Pe hîrtie albă, cu un plic clasic. Timbre lipite cu limba. Am ales formula scrisorii deschise pentru că, în România de astăzi, doar securiștii s-au schimbat, metodele au rămas aceleași, și plicul cu destinația Germania ar fi fost oricum deschis și citit, în aburii oalei cu ciorbă aflată pe un aragaz, undeva, într-un bloc oarecare, la marginea pădurii reșițene… Vremea în care societatea se împărțea în oratores, belatores și laborantes a apus de mult! Astăzi, au rămas să reprezinte societatea doar delatores! Laborantes sînt tot mai puțini și tot mai nesemnificativi! Cum delatores nu mai fierb ciorbă pe aragaz, iar aburul nu se mai strecoară pe lîngă capac, am ales să le înlesnesc situația adresîndu-mă ție așa, deschis și fără perdea!

Dragă Bogdan,

Trebuie să-ți mărturisesc, de la început, că nu sînt un specialist în artă. În urmă cu vreo 30 de ani, în zorii jurnalismului post-decembrist, Gheorghe Jurma (scriu această epistolă în ziua de Sf. Gheorghe și profit de ocazie să-i spun „La mulți ani!” maestrului Gheorghe Jurma!!!) mă trimitea să scriu cronici de la expozițiile artiștilor plastici reșițeni. Într-o seară, am ajuns la Agora, la vernisajul unei expoziții semnate de Stelu Preduchin, taman cînd criticul și exegetul vorbea despre „destinul culorii contopite în neantul orizontului”. Am avut o revelație: nu înțelegeam nimic! Nimic! De atunci, am stat departe de specialiști și artiștii plastici explicați publicului. Asta nu mă împiedică să mă emoționez, să vibrez, atunci cînd îmi place o lucrare. Îți mărturisesc – nu am făcut-o pînă acum – că lucrările tale au darul de a-mi transmite emoție, vibrație, forță, neliniște, bucurie, exuberanță, fie că e vorba de pînze lucrate în pensulă și cuțit, fie că vorbim de afișe culturale, proiecte grafice sau copertă de revistă. Pe mine, novicele, m-ai cucerit de tot! Din păcate, lucrările artistului Piperiu mai au pînă a fi apreciate de adevărații degustători de artă!

Dragă Bogdan,

După cum probabil știi, în 2017, artista Smaranda Ursuleanu realiza, sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, o frumoasă expoziţie de pictură cu urmele lăsate de propria vulvă pe hîrtie. Smaranda Ursuleanu este absolventă a Facultății de Arte Vizuale și Design din Iași (UNAGE, specializarea Artă Murală). În 2016, a beneficiat de o bursă Erasmus + la Novia University of Applied Sciences, Fine Arts Programme (Jakobstad, Finlanda). Smaranda observă comportamentele cu tentă sexuală, stereotipurile și tabuurile sociale și le transpune în reprezentări vizuale subversive, de obicei feministe, multiplicate și scenografiate prin diverse tehnici.

Lucrările artistei Smaranda Ursuleanu au fost expuse în cadrul secțiunii „Acest obscur obiect al dorinței”. Una dintre lucrări s-a intitulat „A Doua Deflorare”. Din catalogul expoziției, scris de un exegete, am reținut că „Transferul aspectului cel mai privat al corpului femeii înspre expunerea maximă, aproape sacrală, este nucleul lucrării Smarandei Ursuleanu. Ea folosește urmele lăsate de vulva sa pe numeroase foi de hârtie de mici dimensiuni pentru a crea un autoportret ambiental care sfidează tabuurile societății românești. Fiecare cartonaș este unic, iar juxtapunerea lor evocă acumularea experiențelor artistei de-a lungul timpului, confruntându-ne cu problema neliniștitoare a voyeurismului”.

Adică, traduc eu pentru un novice ca mine, lucrările artistei reprezintă AUTOPORTRETE. Și te întreb, în calitate de artist plastic, dacă este nevoie să studiezi în Finlanda pentru astfel de viziuni?!

Anul 2021 e mai bogat în exprimare artistică! După expoziția de sculptură găzduită de Primăria Sectorului 1, Muzeul de artă contemporană din Parlamentul României găzduieşte, din cîte am înţeles, o altă frumoasă expoziţie cu menstruaţie, ob-uri şi vulve, semnată Diana Matilda Crişan. Din nou, exegetul mă bagă în ceața necunoașterii și ignoranței artistice. “Diana Matilda Crișan trăiește și lucrează între Paris și București. Lucrările ei rezultă dintr-un proces interdisciplinar de desen, pictură, sculptură, instalație și design grafic; cu ajutorul căruia își traduce interesul cu privire la transformările multiple din Antropocen… Apropierea de temă se dorește ludic antropologică, alegoria e rotundă, trans-simbolismul sexual e cât se poate de sugestiv, sporii se acresc la soare și mirosul devine fetid, ca al unui cadavru în descompunere… Poţiunea, explozia ei este dedicată dragostei. Sufletul este ud, caldă fântână ca un pudendum femininum matrix dominatrix. Alăturarea e intenționată, trăsăturile comparate ale ființei cu o plantă, antropomorfizarea plantei au putere sugestivă, se modifică înțelesul propriu al cuvântului pentru a da mai multă forță imaginii, metafora e revelatorie, sensurile plasticizante, sugestia ramâne intactă”.

Nu mai traduc nimic, pentru novici. Spun doar că expoziția (colectivă) a beneficiat de o finanțare de 400.000 de euro, din partea Ministerului Culturii, potrivit unor informații oficiale.

Sigur, curentul artistic este susținut de vremuri! După ce directivele europene au stabilit că mama și tata trebuie înlocuiți cu părinte 1 și părinte 2, moderniștii din Vestul bogat, căutînd libertatea de gen pentru fiecare, propun înlocuirea cuvîntului „femeie” cu „persoană care are sau a avut vulvă”! SOS Homophobie se alătură Elodiei Bulgarini, studentă la Școala de Moașe, pentru a efectua un sondaj privind sănătatea ginecologică a persoanelor care au (sau au avut) o vulvă și au relații sexuale cu persoane cu vulvă. Asta ca punere în context!

Dragă Bogdan,

Demersul meu epistolar este menit să te întrebe, la final: dacă arta cere sacrificii, cîte și ce trebuie sacrificat pentru Gloria eternă? Ce ar trebui să pictezi ca să intri în grațiile Președintelui României sau Ministerului Culturii? Dacă din arta pe care o practici tu, de exemplu, se poate pune o pîine pe masă? Dacă eu m-aș apuca de pictat, cu ce mă sfătuiești să pictez ca să am succes garantat?

Dragă Bogdan, Maestre,

Ne-așteptînd răspunsul tău, pe limba novicilor, te asigur de prietenia și respectul meu!

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

1 thought on “Scrisoare deschisă artistului Bogdan Piperiu

  1. Dragă Mario H. Balint , mare mi-a fost surpriza să citesc “scrisoarea” ta. Surprins pentru că mi-ai scris mie şi nu altor artişti. Nicidecum mirat de întrebările şi problemele fireşti pe care ți le-ai pus vizavi de arta modernă. De “contemporaneitate”. Modernismul îl gust, recunosc, însă de multe ori scuip după. Întrebările tale sunt grele. Pe cât de fireşti pe atât de dificile. Snobismul în artă parcă e mai la loc de cinste ca niciodată. Tocmai de-asta e important astăzi unde ai studiat, cine te curatoriază, cine te reprezintă (dacă ai norocul) ca şi galerie şi unde expui. Calitatea artei pe care o faci rămâne din păcate pe ultimele locuri. Continuând să îți răspund (din păcate pe repede-înainte) îți spun că DA, arta cere sacrificii. Atunci când eşti una cu ea şi nu “meşteşugar”, îți cere totul. Chiar ce e mai scump. Clipele de linişte, nopţile. E un preț enorm. Îţi oferă însă totul, câteodată. Nu am nici cea mai vagă idee despre ce ar trebui să pictezi pentru a intra în grațiile prezidențiale. ‘Nainte de ’89 se ştia.🤣. Nu cred însă că asta ar fi neapărat un lucru “sănătos”. Părerea mea este că arta trebuie să fie rebelă, ruptă de politic şi să îți strângă inima aşa cum nimic nu o poate face. Nici măcar îndrăgosteala. “Creațiile” şi sfera lor de care pomeneai tu în articol îşi găsesc spaţii şi admiratori peste tot. Poate că e bine să se meargă şi în direcții de-astea. Adică sigur e bine. Cel puțin pentru un contrast ce se poate crea. Tot timpul am considerat că arta curată există doar în momentul creării ei. Adică, în cazul meu, în atelier în fața şevaletului. Ce se întâmplă după e doar logistică şi marketing. Întrebările fireşti apar în momentul achizițiilor. Ce e piața de artă?, ce e artă şi ce nu?, de ce ăla şi nu eu? Dar vom fi stinşi de mult şi polemica va rămâne. Chestiunea cu “succesul garantat” ține de multe. Cel mai important criteriu, după mine, este sinceritatea în artă. Pe acelaşi palier aş pune şi “originalitatea” şi “calitatea”. Dar m-am pierdut deja.😁. Dacă ar fi să îți dau un sfat legat de artă, aş zice că “să nu te mai miri de nimic”. Dar având în vedere cam ce se întâmplă prin unele galerii, e cam greu să nu o faci. Felurile astea de exprimare artistică de care scriai sunt ca şi alte lucruri pe care nu vrei ca să îţi intre în casă, neinvitate, cu bocancii de noroi pe covorul nou. E încă bine că te invită undeva ca să le cunoşti. Tu decizi dacă mergi sau nu. Grav e când îţi bat în uşă zilnic. Pe net, tv sau alte căi. Dar şi aici e o întreagă poveste despre cât şi cum ar trebui promovată astfel de artă. Eu pun totul pe seama libertății. În cazul de faţă cea a “exprimării”. E tare frumoasă şi asta. Poate cea mai frumoasă! Mă bucur mult că iți place ce pictez eu şi că m-ai “pomenit” în articolul tău. M-ai pus în imposibila situaţie de a-ți răspunde “inteligibil”🤣. (acum realizez). O fac totuşi, exchivându-mă aproape ruşinat şi amintind doar de Liberul arbitru. Te salut cu certitudinea că întrebările tale vor rămâne mult timp fără răspuns. Sau cu unul poate la fel de vag ca al meu. Curiozitatea ta însă mă bucură şi mă încurajează să-mi continui munca ştiind că dacă atunci când ridici măcar un semn de întrebare eşti pe o cale bună! Sper să reuşesc să vin acasă în Reşița în acest an cu noua mea expoziție (We Are War-F#ck Your War). Parcă altfel aş răspunde la o discuţie Tête-à-Tête la un ştamplu de răchie, la vernisaj!😆. Te îmbrățişez şi îmi doresc să ne vedem cu bine!
    Bogdan Piperiu
    Tuttlingen, 26 april 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

1 × 2 =