Rezultate Recensământ 2022: Caraș-Severin, printre județele cu cea mai mare reducere a populației

oameni

​Potrivit datelor provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 (RPL2021)
prezentate la finele anului 2022, populația rezidentă a țării a scăzut la 19.053.815 locuitori. Față de recensământul anterior, din 2011, România a pierdut 1,1 milioane de locuitori.

Din 42 de județe, inclusiv municipiul București, 39 au pierdut din numărul de locuitori. Excepțiile le constituie județul Ilfov care a câștigat 153,9 mii persoane, dar și județele Bistrița-Năsăud și Suceava care au câștigat 9,8, respectiv 7,7 mii locuitori. În valori relative, cele mai mari reduceri de populație le-au înregistrat județele Caraș-Severin cu -16,6%, respectiv cu 49,0 mii persoane mai puțin și Teleorman -14,9%, respectiv cu 56,6 mii persoane mai puțin.

În valori absolute, municipiul București a înregistrat cea mai mare pierdere de populație, de 166,4 mii persoane (-8,8%), urmat de județele Prahova (-67,8 mii, reprezentând 8,9 %) și Dolj (-61,1 mii, reprezentând 9,3%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − fourteen =