Reşiţenii cu nevoi speciale sunt în atenţia filialei judeţene de Cruce Roşie
Crucea Roşie Caraş-Severin împreună cu Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul primăriei Reşiţa derulează în această perioadă un proiect important cu o valoare de peste 2.500.000 de lei, pentru sprijinirea persoanelor vârstnice din municipiu. Este vorba de 165 de persoane, dintre care 70 vor primi îngrijire la domiciliu, 60 de reşiţeni vor beneficia de servicii în cadrul unui centru de recuperare, iar pentru zece persoane se vor presta servicii de igienă a lenjeriei personale.
Directorul Crucii Roşii Caraş-Severin, Alin Cica spune că proiectul a început în luna mai a acestui an, iar în luna decembrie reşiţenii vor beneficia efectiv de aceste servicii. „Proiectul se desfăşoară normal, doar că trebuie să parcurgem etapele necesare. Menţionăm faptul că suntem convinşi că numărul reşiţenilor care ar avea nevoie de acest proiect va fi unul mare, dar vor avea prioritate cei care sunt în situaţii speciale. Prioritizare dosarelor se va face de o comisie specializată”, a mai precizat Alin Cica. Având în vedere colaborarea cu Direcţia Socială, atât centrul de recuperare cât şi spălătoria şi viitorul club destinat voluntarilor seniori, vor funcţiona în cadrul Centrului de Zi de la Baia Comunală.