Reșițeanul Cristi Onețiu vine acasă să lanseze programul „YoungPRENEUR”

onetiu ok

În data de 12 decembrie 2022, în amfiteatrul Universității Babeș-Bolyai, începând cu ora 17.00, se lansează programul „YoungPRENEUR” inițiat de bine-cunoscutul antreprenor Cristian Onețiu, în parteneriat cu Primăria Reșița, împreună cu Centrul Universitar al Universității Babeș-Bolyai din Reșița și Agenția de Dezvoltare Regională Vest.

Amfiteatrul Universității va găzdui lansarea acestui program, la care va participa în persoană și Cristian Onețiu, născut pe 2 martie 1978, în Reșița. Acesta este antreprenor Top 500 Forbes, investitor și business mentor, fiind votat în 2019 drept cel mai inspirațional antreprenor român. Dar pe lângă toate acestea el este un reșițean. Participanții la eveniment vor fi selectați pentru „Pitch Day” cu Cristian Onețiu, eveniment programat pentru 30 martie 2023, maximum 20 de persoane, pe două categorii (tineri cu vârsta 14-18 ani, și 18-23 de ani) care vor participa la cursurile cu experții programului. Pentru categoria de tineri cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani se va acorda un premiu de 2500 euro pentru calitatea ideii, iar pentru categoria tineri cu vârsta de 18-23 de ani, un premiu de 7500 euro pentru demararea activităților afacerii premiate.

„Reșița este printre ultimele locuri din țară în privința numărului de antreprenori per mia de locuitori. Cred că stimularea spiritului antreprenorial în toate categoriile de vârstă e vitală acum, pentru sustenabilitatea locurilor de muncă în Reșița viitorului. De aceea, am hotărât să lansez o provocare tinerilor actuali și viitori sub forma unui program educațional gratuit și premierea celor mai bune idei de afaceri ce vor fi prezentate în martie” declară Cristian Onețiu.

Evenimentul din data de 12 decembrie este momentul de demarare a programului educațional, care oferă participanților o întâlnire cu Cristian Onețiu. Acesta va modera dialoguri interactive cu exemple de succes de antreprenoriat în România și Reșița.

Programul educațional se va desfășura pe perioada ianuarie- februarie 2023 și include: două webinarii cu Cristian Onețiu; două cursuri cu experți în afaceri; două cursuri cu business mentori certificați de Cristian Onețiu. Sunt invitați să participe la acest eveniment tineri din Reșița, dornici să cunoască și să interacționeze cu exemple reale de anteprenoriat de succes, tineri din școlile reșițene, încurajați să vină împreună cu părinții, studenți de la Universitate, precum și antreprenori activi în Reșița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × four =