Proiect de anvergură pentru Parcul Teiuș din Caransebeş

parc teius 2

În ultimul deceniu, în Parcul Teiuș s-au făcut mai multe investiții, însă a lipsit implementarea unui proiect de anvergură, care să transforme zona într-un adevărat parc turistic. Conform informațiilor furnizate de Primăria Caransebeş, în prezent se lucrează la un astfel de proiect de anvergură, care depășește valoarea de un milion de euro și va fi depus spre finanțare pe fonduri europene în acest an.

Cele mai importante investiții din ultimul deceniu s-au realizat în special în ultimii 3 ani, după cum urmează: construirea unui părculeț mixt pentru copii și adulți, dotat cu echipamente de fitness, mese de ping-pong, șah și o rampă pentru skateboard, totul finanțat de firma TMD Friction, în anul 2015; plantarea unor arbori tineri, care au înlocuit treptat plopii bătrâni și uscați din parc, în anul 2020; asfaltarea Dâlmei, trasarea pistei de biciclete și iluminarea acesteia cu spoturi led, în anul 2021; crearea unor terenuri de sport (tenis, baschet și badminton), lângă Stadionul CFR, în anul 2021; instalarea unor echipamente noi de joacă în Orășelul Copiilor, în anul 2021; realizarea unor picturi cu graffiti pe dig, în anii 2021-2022; crearea unui pumptrack din pământ, pentru biciclete, în anul 2022.

În urma acestor investiții parcul se află în prezent într-o stare bună, însă se aşteaptă implementarea noului proiect care se speră că îl va transforma într-un parc-magnet pentru turiștii din întreaga zonă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen + thirteen =