Pleacă NextCity de la Reșița, alți trei investitori și-au arătat interesul să deschidă fabrici în municipiu

ioan popa 1 1

În urma informațiilor apărute zilele trecute cum că cei de la NextCity – Velocity ar pleca din Reșița, primarul municipiului, Ioan Popa, a precizat astăzi că eșecul fabricii din ultima perioadă, mai exact lipsa pieței de desfacere, ar fi aruncat în „brațele altcuiva“.

Din informațiile pe care le deține primarul, Ceetrus, de mai bine de un an de zile, a avut mai multe discuții despre relocarea în Parcul Industrial din Reșița, pe cheltuiala celor de la Ceetrus. La un moment dat, discuțiile au ajuns într-un punct în care cei de la NextCity au „pus pedala pe frână“, fiind vorba chiar de faptul că nu mai există interes și că se gândesc la o altă locație. „Acum când se apropie de termenul la care le expiră contractul de chirie au venit să spună că totuși ar fi interesați să facă ceva. Mi se pare cel puțin cinic pentru că nimeni nu poate să facă o hală într-o lună de zile“, a precizat Ioan Popa.

Primarul a spus că în momentul de față se poartă discuții cu alte trei mari companii, dintre acre una din top trei mondial care face pereți cortină de sticlă. Investiția s-ar ridica la 45 de milioane de euro, iar potrivit lui Ioan Popa ar avea nevoie de șase hectare de teren. „ Le-am pus la dispoziție toate date și așteptăm să vedem rezultatul. Mai sunt alte două companii de sorginte germană care lucreză în domeniul aparatajelor și cu care suntem în discuții“, a mai adăugat edilul. Date exacte for fi date publicității atunci când discuțiile for avea un rezultat pozitiv pentru municipalitate și se va primi acord și din partea firmelor.

Edilul a adăugat că la ora actuală cei de la Agenția de Dezvoltare Reșița poartă discuții cu alte trei companii, interesate să își deschidă puncte de lucru la Reșița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 + seven =