Piese importante din istoria Jandarmeriei Române vor putea fi admirate la Muzeul Banatului Montan din Reșița

expozitie jandarmi

În perioada următoare, muzeul din Reșița va fi gazda unei expoziții inedite organizată cu ocazia a 170 de ani de de la înființarea Jandarmeriei Române.

„Jandarmeria Română 1850 – 2020”, reprezintă rezultatul unei colaborări de succes între Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Muzeul Jandarmeriei Române, Asociația RoMilitaria, Muzeul Banatului Montan, Muzeul Național al Banatului,Consiliul Județean Caraș-Severin, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Gl. Bg. Vasile Zorzor” Caraș-Severin și Direcția Județeană Caraș-Severin a Arhivelor Naționale.

Expoziția își propune să aducă în atenția publicului istoria acestei instituții, care a îndeplinit un rol semnificativ în istoria modernă și contemporană a României. Întemeiată prin ordin domnesc în data de 3 aprilie 1850 de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, Jandarmeria Română şi-a asumat de-a lungul timpului rolul de garant al siguranţei cetăţeanului, al drepturilor şi libertăţilor sale fundamentale.

Vor putea fi admirate o serie de piese de patrimoniu și obiecte cu valoare istorică, distincții militare, brevete, documente, fotografii, periodice de specialitate, elemente uniformologice și de echipament care provin din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, Muzeului Jandarmeriei Române și al Asociației RoMilitaria, alături de numeroase replici de uniforme realizate în cadrul proiectului ,,Neamurile trăiesc și devin eterne prin păstrarea memoriei eroilor lor – Nicolae Iorga – In memoriam eroilor jandarmi 1918-2018”.

Un rol semnificativ la realizarea expoziției îi revine domnului Nicolae Adrian Alexe, muzeograf în cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA din Sibiu, unul dintre cei mai notabili specialiști în istoria Jandarmeriei Române și autor al cărții ,,Jandarmii și milițienii de la sate” publicată la editura ASTRA Museum din Sibiu în anul 2014.

Expoziția ,,Jandarmeria Română 1850-2020” va putea fi vizitată în perioada 25 martie – 1 mai 2022, de luni până sâmbătă în intervalul orar 9.00-17.00, ultima intrare fiind la ora 16.15.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

18 − 13 =