Peste 100 de şomeri au absolvit cursuri de formare profesională. Între ei, absolvenţi cu diplome de liceu şi de facultate

CURS SOMERI

În primele cinci luni ale anului, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Caraş-Severin a organizat cinci programe de formare profesională gratuite, dintre care unul  a fost de iniţiere, trei de calificare/recalificare şi un altul de perfecţionare.

Numărul participanţilor a fost de 129, cu 109 șomeri şi 20 de persoane care nu beneficiază de gratuitate, potrivit prevederilor legale în vigoare.

În ceea ce priveşte participarea şomerilor la cursurile de formare profesională, cel mai ridicat interes pentru astfel de programe de formare s-a înregistrat în rândul șomerilor cu vârsta peste 45 de ani (42,20%), urmaţi de cei din grupa de vârstă 25–35 de ani (21,10%), de cei cu vârsta sub 25 de ani (19,27%), la polul opus fiind cei cu vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani (17,43%).

În funcţie de nivelul de studii al şomerilor participanţi la cursurile de formare profesională, cei mai mulţi cursanţi, 78 persoane (71,56%), au studii profesionale, liceale sau postliceale, urmați de cei cu studii superioare – 25 persoane (22,94%).

Meseriile/ocupaţiile, în funcție de numărul de participanți, pentru care s-au organizat programele de formare profesională gratuite pentru şomeri în primele cinci luni ale anului 2019 sunt: inspector securitate şi sănătate în muncă – 28 , îngrijitor bătrâni la domiciliu – 26, operator introducere, validare şi prelucrare date – 21, fasonator mecanic – 20 şi frizer, coafor, manichiură, pedichiură – 14. 

În cursul lunii iulie 2019, AJOFM Caraş-Severin va organiza alte două programe gratuite de formare profesională în meseriile de agent vânzări şi lucrător finisor pentru construcţii, la care vor participa 40 de persoane.

Mai multe informaţii privind stadiul realizării Planului de formare profesională al AJOFM Caraş-Severin sunt disponibile pe www.anofm.ro  la secţiunea destinată AJOFM Caraş-Severin – „Programe, Strategii, Statistici”, iar oferta de cursuri de calificare este disponibilă la secţiunea destinată AJOFM Caraş-Severin -“Persoane fizice/Cursuri de formare profesională”.