Oficiul de Cadastru permite consultarea Cărţilor funciare vechi

Oficiul de Cadastru permite consultarea Cărţilor funciare vechi

Oficiul  de  Cadastru  și  Publicitate  Imobiliară  Caraș-Severin  permite, începând  cu  data  de  25  mai, accesul  persoanelor  interesate (care  dețin  user  și  parolă  pentru aplicația  integrală  de  cadastru  și  publicitate  imobiliară),  în  vederea  consultării  Cărților  funciare  vechi. Decizia  vine  ca  urmare  a  numărului  mare  de  solicitări  primite  în  ultima  perioadă. Persoanele  interesate  vor  avea  acces  în  sediul  OCPI/BCPI, cu  respectarea  prevederilor  Legii  Nr. 55/2020  privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Programul  pentru  studierea  Cărților  funciare  este  de  luni  până  vineri, între  orele 9 şi 14, timpul  alocat  fiecărei persoane  interesate  fiind  de  maximum  30  de  minute.

Persoanele  interesate  vor  putea  beneficia  de  acest  serviciu  pe  bază  de  programare, care  poate  fi  făcută  online  sau  telefonic. Cererea  va  fi  înregistrată  în  Registrul  de  corespondență, urmând  ca  solicitantului  să  îi  fie  comunicate  ulterior  data  și  ora  programării, ne-a informat Beatrice Laura Ghiciu, purtător de cuvânt al instituţiei.

Potrivit  Ordinului  Nr. 16/2019 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi instituţiile sale subordonate, prețul  pentru  consultarea  unei  Cărți  funciare  este  de  10 lei/15 minute, care  va  fi  achitat  cu  OP.  

Numerele de telefon şi adresele de e-mail destinate persoanelor  interesate, oferite de OCPI Caraș-Severin,  sunt următoarele: pentru OCPI Caraș-Severin: call – center: 0255/211.417, e-mail: cs@ancpi.ro; pentru BCPI  Reșița: 0255/212.308, e-mail: bcpi.resita@ancpi.ro; pentru  BCPI  Caransebeș: 0255/517.782, e-mail: bcpi.caransebeș@ancpi.ro; pentru BCPI  Oravița: 0255/572.662, e-mail: bcpi.oravita@ancpi.ro; pentru BRP  Moldova Nouă: 0355/131011, e-mail: alina.prodan@ancpi.ro. (Foto: CLUJ24.ro)

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •