Trei monumente istorice şi un parc vor fi reabilitate cu bani europeni, la Oraviţa

adr oravita

Administraţia locală din Oraviţa a semnat joi, 21 mai, un nou contract cu ADR Vest, finanţat prin Regio – Programul Operaţional Regional (Regio-POR) 2014-2020. Este vorba despre trei clădiri aflate în zona de protecție a monumentelor istorice și a unui parc ce face parte din Ansamblul Urban Oravița, care vor fi rehabilitate. Valoarea proiectului este de 21.308.745,04 lei, din care 17.582.606,27 lei reprezintă finanţare nerambursabilă, prin Regio-POR, Axa prioritară 13 – Sprijinirea regenerării orașelor mici și mijlocii, Apelul de proiecte dedicat sprijinirii obiectivelor Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.

Primele două obiective sunt Muzeul Speologic, clădirea de pe strada Mihai Eminescu nr. 17A, şi imobilul situat pe strada Mihai Novac nr. 1 – Muzeul Adam Neamțu, unde sunt prevăzute lucrări de restaurare a fațadelor şi a tâmplăriei, mansardarea clădirilor, reparații structurale și la finisaje interior-exterior, realizarea instalațiilor electrice, sanitare, termice, de ventilație, de aer condiționat și PSI, modificarea accesului în subsol etc. De asemenea, va fi reabilitată şi clădirea de pe strada Emanoil Gojdu nr. 54, „Școala de călugărițe”, care va deveni Centru/Hub cultural.

O altă componentă a proiectului vizează reabilitarea și amenajarea Parcului „Piața Revoluției”. Aici vor fi reamenajate spaţiile verzi şi se vor reconfigura aleile, va fi amenajat un loc de joacă pentru copii, se vor realiza foișoare tematice care să poată fi folosite ca scene de teatru în aer liber, se vor amplasa obiecte de mobilier urban, se va reface instalaţia de iluminat şi, de asemenea, vor fi realizate un sistem de irigaţii şi o cişmea.

Aceste lucrări au o perioadă de implementare de 33 de luni.