Mascații au descins la locuințele unor reșițeni bănuiți că distribuiau etnobotanice

mascati

În această dimineață, la Reșița, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Caraș-Severin, au efectuat cinci percheziții domiciliare în Reșița, la persoane bănuite de operațiuni ilicite cu substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv. Șase persoane, bănuite de comiterea faptelor, vor fi conduse la audieri.

Polițiștii spun că din verificări a reieșit că, în cursul anului 2020, cei șase, patru bărbați și două femei, s-ar fi ocupat cu distribuirea de etnobotanice către diferiți consumatori din Reșița. La acel moment, pentru patru dintre aceștia a fost dispusă măsura arestării preventive, pentru aceleași fapte, persoanele reluându-și activitatea infracțională după expirarea măsurii.

„În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de fragmente de natură vegetală, substanță sub forma de pulbere și doze pregătite pentru distribuție. Substanțele psihoactive ar fi fost achiziționate din Timișoara, ulterior fiind prelucrate și vândute în doze de 0,5 grame, pentru sume cuprinse între 30 și 50 de lei pentru o doză.
Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La acțiuni au participat polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin“, a declarat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × five =