Mărşăluitorii reşiţenii au dominat Campionatele Naţionale desfăşurate la Botoşani

UNIVERITATE CN LA BOTOSANI

Duminică, 24 martie, Municipiul Botoșani a găzduit Campionatele Naționale de Marș pentru seniori, tineret și juniori, atât la probele individuale, cât și pe echipe. Mărşăluitorii Clubului Sportiv Universitatea și ai  Universității „Eftimie Murgu” din Reșița au urcat pe podium de 11 ori: de şase ori pe treapta cea mai înaltă, de două ori pe poziţia secundă și de trei ori au ocupat locul III. Dintre aceste clasări, două au fost în concursul pe echipe, alte nouă la individual.

Reprezentanții UEM Reşiţa și-au trecut în palmares titlul național la 20 km marș seniori, cu echipa formată din Narcis Mihăilă, Marius Cocioran și Atila Balog. La feminin, echipa formată din Mihaela Pușcașu (anul I MCA), Mihaela Acatrinei (anul III – EFS), Lăcrămioara Căruceriu (anul I – MCA), și Loredana Cocoș (anul I – EFS) a devenit campioană națională la senioare.

Nouă medalii au fost obținute la individual. În competiția masculină, la seniori podiumul a fost în exclusivitate reșițean, cu Narcis Mihăilă  campion național, urmat de Marius Cocioran și de Ionuț Pleșu.

De asemenea, la feminin, senioare, podiumul a fost ocupat doar de studentele reșițene, prin Mihaela Pușcașu (anul I – MCA) – aur, Mihaela Acatrinei (anul III – EFS) – argint, și Lăcrămioara Căruceriu (anul I – MCA) – bronz.

La tineret, reprezentanții universității reșițene au obținut două titluri de campioni naționali și un loc III, prin Lăcrămioara Căruceriu (anul I – MCA) – loc I, Ionuț Pleșu – loc I, și Remus Rădoi (anul II – EFS) – loc III.

În data de 20 aprilie, atleţii reşiţeni vor fi prezenţi la Campionatele Balcanice de marș din Grecia, iar în perioada 19-20 mai, la Cupa Europei de marș, competiție ce va avea loc în orașul Alytus din Lituania.