Manuela Ionescu şi lumea uitată a culorilor

manuela ionescu 1

Zilele trecute, Galeria de Artă „Corneliu Baba” a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeş a găzduit vernisajul celei de a şasea expoziţii personale a artistei plastice Manuela Ionescu, intitulată generic „Lumea uitată a culorilor”. Lucrările, realizate în acuarelă, sunt rodul ultimilor trei ani de muncă ai artistei.

„Manuela Ionescu spune că are şase, dar de fapt sunt opt expoziţii personale, mai are una vernisată în Elveţia, de unde a revenit de curând, şi una la Reşiţa. Eu m-am bucurat tare mult când autoarea, prefăcându-se că e timidă, fiindcă nu poţi fi aşa când ai atâtea expoziţii, m-a întrebat dacă putem să-i punem şi ei la dispoziţie spaţiul galeriei. I-am răspuns nu doar că putem să facem asta, dar chiar suntem obligaţi să comitem acest gest, pentru că acestui scop i-a fost destinat galeria, iar pictorii şi artiştii caransebeşeni şi din zona apropiată sunt favorizaţi, chiar privilegiaţi, iar dacă găzduim şi artişti din Timişoara, le zicem acestora să stea la rând”, a spus Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură.

Prof. Eleonora Bunea, cunoscut om de cultură caransebeşean, a vorbit despre bucuria de a se afla din nou în acest lăcaş de cultură care este Galeria „Corneliu Baba”, la manifestarea dedicată Manuelei Ionescu, pe care o consideră o fiică a ei. „Dintre lucrările expuse, unele sunt dedicate satului românesc tradiţional, mai ales celor din jurul Caransebeşului, unde sunt prezente aceste câmpuri superbe cu căpiţe de fân, cu căsuţe tipice satelor vechi româneşti. Ea a făcut progrese extraordinare, aceasta fiind cea mai matură expoziţie a ei, în care se văd nişte schimbări extraordinare în ceea ce priveşte tehnica acuarelei, care este cea mai grea dintre toate. Apoi, cea mai mare parte, majoritatea lucrărilor, prezintă flori. Urmează anotimpurile, un mesteacăn şi un mestecăniş, mai sunt lucrări cu Caransebeşul vechi, există şi natură statică”, a spus prof. Eleonora Bunea.

În cadrul manifestării au mai vorbit Stela Butoi, preşedintele Asociaţiei Pictorilor de Pretutindeni, şi istoricul şi scriitorul caransebeşean Constantin Brătescu.

„Iubesc acuarela pentru transparenţa culorilor, pentru fluiditatea pe care o exprimă în subiectele pe care mi le aleg. Prin această expoziţie, care are ca subiect lumea uitată a culorilor, am vrut să scot în evidenţă faptul că, într-o lume tot mai cenuşie, tot mai stresată, tot mai agită, uităm să ne bucurăm de culori, de frumos, de linişte, şi îmi doresc ca ea să fie un popas pe care locuitorii Caransebeşului să-l facă privind lucrările şi bucurându-se de ceea ce văd”, a spus şi Manuela Ionescu.

Expoziţia rămâne deschisă pe tot parcursul lunii august.