Leo Doană este un antrenor fericit: „Sper să nu ne facem de ruşine în Liga a II-a“

Leo Doană este un antrenor fericit: „Sper să nu ne facem de ruşine în Liga a II-a“

Mare sărbătoare sâmbătă seara în Valea Domanului. Suporteri fericiţi în tribune, unii cu lacrimi în ochi, alţii răguşiţi de la atâta cântat şi scandări, antrenori, conducători şi diriguitori ai oraşului care au reuşit performanţa promovării echipei de fotbal CSM Şcolar Reşiţa în liga a II-a. Declaraţiile lor de după meci au spus totul despre tensiunea în care s-a jucat acest meci, decisiv pentru promovare.

Cu vocea răguşită şi gâtuită de emoţia promovării, Leo Doană, avându-l alături pe băieţelul său, ce se anunţă un fotbalist de mare perspectivă, ne-a mărturisit la scurt timp după terminarea partidei: „Felicit încă o dată pe băieţi pentru parcursul avut de la numirea mea la conducerea echipei. Le mulţumesc preşedintelui nostru, Cristi Bobar, şi primarului Ioan Popa pentru că a avut încredere în mine şi mă bucur că nu i-am dezamăgit. De asemenea, vreau să le mulţumesc tuturor suporterilor care ne-au fost alături, cu speranţa unui parcurs cât mai bun în liga a II-a.“

Întrebat când a început să creadă în promovare, după acel start dezastruos de sezon, Doană a spus: „Sincer, când am trecut pe primul loc, când le-am şi spus băieţilor că, din acel moment, promovarea depindea doar de ei. Mă bucur că au înţeles acel mesaj, bravo lor şi îi felicit şi pe această cale. Sper să nu ne facem de ruşine în liga a II-a, pentru că eu cred că e şi viitorul elevilor mei în joc. Prin muncă şi dăruire se poate orice“.

Cristi Bobar e un preşedinte împlinit. Când a preluat conducerea clubului din Valea Domanului, puţini îl credeau în stare de o astfel de performanţă sportivă. Acum, promovarea l-a găsit în teren, împreună cu familia.

„Bineînţeles, sunt bucuros. Profesional, este al doilea an al meu în care am ieşit campion, anul trecut am făcut parte din staff-ul CFR-ului  (Cluj, n.r.) cu care am devenit campion, anul acesta am reuşit din nou. Nu am vrut să demonstrez ceva cuiva anume, ci doar mie că vreau să fac treabă la echipa la care ţin foarte mult. Sunt bucuros că au fost lângă mine «locomotiva Reşiţei», primarul Popa, Consiliul local, pentru că mi-a asigurat partea financiară. Cred că astăzi a fosat un meci care ne-a amintit de vremurile în care jucam în prima ligă, la ce a fost în tribună. O tribună plină, cu suporteri care ne-au susţinut în permanenţă. Să rămânem cu picioarele pe pământ, cu modestie, e doar liga a III-a, şi am promovat în liga a doua“, a ţinut să spună preşedintele CSM Şcolar Reşiţa.

Şi primarul Reşiţei, Ioan Popa, s-a numărat printre cei care s-au bucurat sâmbătă în Valea Domanului, alături de cei doi fii ai săi.

„O coincidenţă fericită. În aceeaşi zi, la diferenţă de două ore am realizat două promovări, una în liga a 2 de fotbal şi alta în liga naţională de handbal masculin. Nu pot să spun decât că sunt extrem de fericit, este un lucru pe care mi l-am dorit de mult. Să ne bucurăm acum, ca mai târziu să ne gândim cum să construim o echipă care să facă faţă rigorilor ligii a II-a. Nu este uşor, practic, intrăm în fotbalul mare, cu Rapid, UTA, Petrolul, Constanţa, cu Poli. Îi mulţumesc lui Cristi Bobar pentru tot ce a făcut şi eu personal cred că această promovare ar trebui să o dedic şi lui Gigi Rouă, bunul meu prieten care e acum în ceruri, pentru care timpul nu a mai avut răbdare cu el de a se bucura de revenirea noastră în eşalonul doi. “

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •