Istoricul Adrian Cioroianu vine la Reșița cu prilejul aniversării celor 70 de ani de lectură și bibliotecă publică

cioroianu

Cu prilejul aniversării celor 70 de ani de lectură și bibliotecă publică la Reșița, invitatul Bibliotecii Județene ,,Paul Iorgovici” Caraș-Severin, istoricul Adrian Cioroianu, se va întâlni astăzi, 15 noiembrie, de la ora 17.00, la Muzeul Banatului Montan din Reșița, cu iubitorii de istorie și literatură, pentru a prezenta cărțile ,,Istoria cea mai frumoasă poveste” (Curtea Veche, 2016) și ,,A fost odată ca niciodată. Partidul Comunist Român. (1921-2021). Pentru o istorie dezinhibată a ,,viitorului luminos”(Polirom, 2021).

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, instituţie în care lucrează de peste două decenii. A publicat consistent în multe ziare şi reviste din ţară şi adesea poate fi văzut — în calitate de colaborator sau realizator — în programe ale televiziunilor din România. În prezent, Adrian Cioroianu este managerul Bibliotecii Naționale a României.

Autor a mai multe volume de istorie, culegeri de eseuri pe teme istorice sau politice, scenarii pentru documentare istorice de televiziune şi, mai recent, al unui roman, este unul dintre istoricii care au înnoit, din punct de vedere metodologic şi tematic, imaginea asupra trecutului.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, iar evenimentul va include și o sesiune de autografe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 + 17 =