Ion Tabugan, vorbe şi fapte!

Victor Nafiru

Asistăm de câteva zile la o adevărată confruntare tăioasă de replici între doi dintre politicienii cărăşeni, reprezentanţi ai partidelor aflate la guvernare: Luminiţa Jivan şi Ion Tabugan. Unii ar fi tentaţi să spună că s-a umflat tărâţa în cei doi lideri, a căror menire e să aducă linişte şi prosperitate judeţului şi nicidecum să-şi arunce vorbe nepotrivite blazonului de politician. Sincer, nu m-am băgat în discuţia lor purtată în pagini online, considerând că sunt suficient de maturi, politic vorbesc, încât să-şi dea seama de ceea ce fac, însă unele afirmaţii nu mă lasă să fiu indiferent.

Deputatul Tabugan, preşedintele ALDE Caraş-Severin, spune la un moment dat că este un om al faptelor şi nu al vorbelor şi că o colaborare cu PSD-ul condus de Jivan nu înseamnă doar să împarţi funcţiile la deconcentrate, ci mult mai mult. Gura păcătosului adevăr grăieşte, doar că în Caraş-Severin colaborarea dintre PSD şi ALDE nu a existat pe acest segment în care social-democraţii au ras tot ce s-a putut. Revenind la declaraţie, pot spune că e sublimă, înălţătoare şi patetică în acelaşi timp. Cei care nu-l cunosc ar fi tentaţi să creadă că este o mărturisire de politician dezinteresat, în care primează binele celor care îl tot trimit în parlament de de trei mandate încoace. Pentru cunoscători, însă, e greu de precizat faptele la care face trimitere deputatul. Nici măcar cele din parlament nu-l recomandă în mod deosebit, dimpotrivă: în doi ani şi jumătate de mandat, a avut 15 luări de cuvânt, o singură declaraţie politică, trei moţiuni, un singur proiect de hotărâre iniţiat, 25 de întrebări şi interpelări, iar din cele 69 de propuneri legislative, cinci s-au transformat în legi. Fiind în barca puterii, cu siguranţă că a stat bine la ridicatul mâinii când au fost votate legile justiţiei.

Pe de altă parte, trebuie spus că în aceşti doi ani şi jumătate Ion Tabugan s-a întâlnit doar de două ori cu presa. O dată în campania electorală din 2016, când la Reşiţa a venit Traian Băsescu, şi încă o dată, în mai 2018, când a fost prezentat de Graţiela Gavrilescu drept noul membru al ALDE. Atât! Cam puţin, spre deloc, pentru un deputat care, până să ajungă în ALDE, a trecut pe la PNL, UNPR şi PMP. Norocul unora este că este greu de crezut că se va găsi vreo formaţiune politică să primească un astfel de globe-trotter, ca să nu spun altfel, după ce ALDE nu va mai fi pe scena politică românească.