Ioan Popa, primarul Reşiţei, a pus gând rău ruinelor din faţa Gării de Nord

88347004 1089690781432119 3787187120913776640 n

Zilele trecute, Ioan Popa, primarul Reşiţei, a declarat că aşteaptă o sentinţă judecătorească în ceea ce priveşte construcţia neterminată din faţa Gării de Nord. Edilul spune că vrea ca în locul ruinelor să fie un spaţiu verde. „Aştept să se epuizeze toate căile de atac, după care vom soma agentul economic să elibereze zona şi să o pună la dispoziţia Primăriei Reşiţa, aşa cum era iniţial. Zona este una frumoasă, probabil că vom pune plante”, a afirmat Popa.

Primarul a mai precizat că în ultimii 25 de ani s-au realizat construcţii ce nu ţin de domeniul arhitectural al unui oraş, situaţie ce devine tot mai greu de gestionat, unele dintre acesetea fiind lăsate în paragină sau nu mai sunt întreţinute.