Insomnii în Noaptea Europeană a Muzeelor, la Caransebeş

noapte muzee

Sâmbătă, 18 mai, începând cu ora 18, va avea loc evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor, care a ajuns la cea de-a XV-a ediţie. Manifestarea este organizată de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă din Caransebeş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa şi al Reţelei Naţionale a Muzeelor din România.

Această manifestare culturală de mare amploare se desfăşoară atât la nivel naţional, cât şi internaţional, la eveniment înscriindu-se muzee din ţară şi străinătate.

Anul acesta, Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș va prezenta la sediu o serie de expoziții reprezentative pentru istoria Banatului de Munte, respectiv Expoziția de icoane pe sticlă, Expoziția Arheologia în Banatul Montan, Expoziția Etnos-românesc în Munții Banatului, pe cea intitulată Activitatea Consiliului Național Român la Caransebeș, precum şi Casa tradițională din Banat.