Rugă la Oţelu Roşu, de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

1

Timp de trei zile, Oţelu Roşu a stat sub semnul sărbătorii şi a distracţiei. Ca în fiecare an, Primăria şi Consiliul Local au organizat tradiţionala rugă, prilejuită de sărbătoarea Sfiinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Vremea bună de la sfârşit de săptămână a constituit un  bun prilej pentru localnici şi goştii lor să petreacă într-o atmosferă specifică unor astfel de evenimente, în centrul civic al oraşului. Ca la orice rugă, n-au lipsit tarabele cu tot felul de „nimicuri“, mesele întinse, grătarele încinse pentru mici, cârnăciori şi fleici, berea şi răcoritoarele.

Pe scena amenajată în faţa Casei de cultură au urcat cunoscuţi interpreţi de muzică uşoară, dar şi renumiţi solişti de muzică populară. Cei prezenţi s-au prins în horă, au jucat brâul, ardelene şi „doi“ul, s-au distrat şi s-au simţit ca la rugile din Banat.

„Mă bucur că vremea a ţinut cu noi, că a fost multă lume la ruga noastră de la Oţelu Roşu. Pe de-o parte, ducem mai departe tradiţia şi obiceiurile noastre, iar pe de altă parte ne respectăm concetăţenii care, din când în când, au nevoie şi de astfel de momente“, mărturisea primarul Luca Mălăiescu.