Înainte de contestații, rata de promovare la Bacalaureat, în județul Caraș-Severin, este de 58,46%

bacalaureat

Rata de promovare, înainte de contestații, înregistrată de absolvenții învățământului liceal care au susținut probele examenului de Bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2021, în județul Caraș-Severin, este de 58,46%.

În sesiunea iunie-iulie 2021 s-au înscris de 1.783 de candidați și au promovat 971 din totalul de 1.661 de candidați prezenți. „Precizăm că 122 de candidați au absentat, iar 6 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat. Doi candidați au obținut media generală 10.00“, a explicat Ion Chiosa, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean Școlar Caraș-Severin.

În perioada 6 – 9 iulie 2021 are loc rezolvarea contestațiilor, iar 9 iulie 2021 este data la care vor fi afișate rezultatele finale.

La acest examen, nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6 (șase). Rata de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 × three =