În două zile, polițiștii cărășeni au dat peste 400 de amenzi contravenționale

poliţie

În perioada 20-22 august 2021, polițiștii cărășeni au acționat pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând peste 400 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat prevederile legislative în vigoare.

„Ca măsură complementară, au fost reținute și retrase aproape 40 de permise de conducere și certificate de înmatriculare. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 417 sancțiuni contravenționale, dintre care 223 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum”, a declarat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

Nouă șoferi care nu au respectat regulile privind depășirea, patru conducători auto care au condus autovehicule aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație în aerul expirat de până la 0.40 mg/l alcool pur, și alți cinci care au depășit cu mai mult de 50 km/h limita de viteză maximă admisă pe anumite tronsoane de drum au fost sancționați contravențional, concomitent cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Pentru abaterile constatate, au fost reținute în vederea suspendării 23 de permise de conducere și retrase 15 certificate de înmatriculare. Alți 39 de conducători auto și pasageri au fost sancționați contravențional pentru nepurtarea centurii de siguranță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

5 + four =