În Caraş-Severin, echipele de control au continuat acțiunile în contextul prevenirii și combaterii COVID-19

IMG 20200727 WA0002

La sfârşitul săptămânii trecute, echipele mixte de control formate din polițiști, jandarmi, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și reprezentanți ai Ministerului Muncii, Ministerului Sănătății, Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, pe terase și în trafic.

Au fost verificate 161 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/locații, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. Au fost legitimate 1.410 persoane și au fost verificate 263 de mijloace de transport.

„Echipele mixte de control au depistat 22 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală și măsurile de carantină/izolare, acestea fiind sancționate contravențional. Şase operatori economici și persoane fizice au fost sancționați contravențional pentru organizarea de activități în spațiul public/ privat/ închis și participarea la astfel de activități, pentru care au fost instituite interdicții sau restricții”, a precizat Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

13 + five =