Patru amenzi în valoare de 7.500 lei, pentru patronii de localuri din Caraş-Severin

amenda

Acțiunile de verificare a centrelor comerciale, piețe, terase și trafic, efectuate de echipaje mixte au depistat în Caraş-Severin mai multe nereguli în ceea ce priveşte restricţile impuse pentru combatere a COVID-19.

Au fost controlate 88 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/ locații şi au fost legitimate 258 de persoane și au fost verificate 39 mijloace de transport. Echipele mixte de control au depistat 12 persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional.

Un număr de patru sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.500 lei au fost aplicate unor operatori economici pentru organizarea de activități în spațiul public/privat pentru care au fost instituite restricții. De asemenea, ca urmare a acțiunilor desfășurate, pe linie rutieră au fost aplicate un număr de 47 sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.230 lei. Acțiunile preventive vor continua pe toată perioada stării de alertă!