Distracţia în vreme de pandemie se sancţionează dur

petrecere

Ieri, 31 octombrie 2020, polițiștii cărășeni au demarat diverse acțiuni de verificare în scopul intensificării respectării măsurilor impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID-19.

Polițiștii de la Caransebeș s-au autosesizat privind organizarea unei petreceri private, un majorat, prin care s-au încălcat prevederile HG 856/2020 privind interzicerea organizării de evenimente private. Cu această ocazie s-au aplicat 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000, în localitatea Slatina-Timiș, unde 15 persoane au participat la un majorat organizat în curtea unei familii.

Poliţiştii au mai descoperit faptul că în incinta mai multor societăți comerciale din Caransebeș și vecinătate se încălcau regulile de distanțare socială și protecție personală. Într-o altă localitate învecinată, în Ilova, au fost identificate, în cadrul unei societăți comerciale, nouă persoane care nu respectau măsurile de distanțare socială și protecție personală, motiv pentru care le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 4.500 de lei.

În municipiul Caransebeș, s-au făcut verificări la mai multe magazine, fiind găsite 11 persoane care nu respectau regulile de distanțare socială, acestea fiind sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 18.000 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

two × 1 =