Hala Minda din Reșița, biserica reformată din Beclean și Mina Petrila, primele gazde ale turneului național de pian „Classic Unlimited“

Hala Minda

Cea de-a șasea ediție „Classic Unlimited”, turneul național de pian care scoate muzica clasică din sălile de concert și o aduce în fața publicului larg, în spații inedite, a debutat ieri, 8 septembrie. Prima locație a fost biserica reformată din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, un loc cu o istorie de peste șase secole, urmând ca în 10 septembrie Hala Minda din Reșița să fie gazda turneului.

Locația din Reșița a fost aleasă în 2020 ca proiect-pilot în cadrul inițiativei internaționale CINEMA, finanțată de Danube Transnational Programme, cu scopul de a deveni un spațiu practic de învățare în prelucrarea metalelor pentru elevi, dar și centru expozițional. În așteptarea reabilitării sale, Minda a găzduit în 2021 prima rezidență artistică ReMetal, iar prin concertul Classic Unlimited își continuă drumul spre transformarea culturală binemeritată. Concertul va avea loc sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 18.00. 

Turneul național de muzică clasică este susținut de pianistul Bogdan Vaida, inițiator al proiectului. Dacă seria de concerte de anul trecut, „A contemporary view”, a prezentat publicului, în contrast, compozitori contemporani români și reprezentanți ai perioadei romantice a muzicii clasice, repertoriul din acest an va sta sub semnul feminității și este intitulat „Classic Unlimited – A woman’s touch”. 

„Repertoriul concertelor din acest an este unul cu totul special. Cinci piese din program au fost scrise de compozitoare – Clara Schumann, Mel Beniș și Anamaria Meza – și sunt, fiecare într-un fel aparte, extrem de inspirate și interesante. Schubert și Rahmaninov sunt prezenți, ca de fiecare dată în ultimii ani, cu un preludiu, respectiv un impromptu, scurte bijuterii muzicale. Concertele vor începe, în tradiția Classic Unlimited, cu un intermezzo de Brahms, iar Cip Pop ne-a scris din nou o piesă superbă, special pentru turneul din acest an. Programul va fi completat de una din capodoperele geniale ale lui Frédéric Chopin, „Andante Spianato și Marea Poloneză”, a declarat pianistul Bogdan Vaida. 

În cadrul concertelor din turneu, publicul va putea asculta următoarele piese:  

▪ Johannes Brahms – Intermezzo

▪ Franz Schubert – Impromptu op. 90, nr. 3

▪ Clara Schumann – Scherzo op. 14

▪ Clara Schumann – Nocturna op. 6, nr. 2

▪ Mel Bonis – Mélisande, seria Femmes de Legende

▪ Mel Bonis – Salomé, seria Femmes de Legende 

▪ Serghei Rachmaninoff – Preludiu op. 23, nr. 6

▪ Ciprian Gabriel Pop – Gaia (2022)

▪ Anamaria Meza – Ansia (2022)

▪ Frédéric Chopin – Andante spianato și Marea Poloneză, op.22

Ca în fiecare an, participarea la concerte este gratuită, cu rezervarea în prealabil a biletului pe site-ul evenimentului: classicunlimited.ro/concerte/.

„Prin Classic Unlimited ne-am propus să aducem în prim plan poveștile din spatele muzicii în locuri speciale, acolo unde astfel de experiențe sunt accesibile unui public mai larg, și poate unuia mai puțin familiarizat cu marile săli de concerte. Muzica se inspiră din experiențe și emoții de zi cu zi, așa că e numai firesc ca ea să fie auzită acolo unde viața se întâmplă. În acest an ne-am propus să ajungem în 10 locuri inedite, în care comunități locale încearcă să schimbe lucrurile în mai bine”, a declarat Meda Corovei, project manager Classic Unlimited.

Classic Unlimited este inspirat de turneul Klassik Mittendrin, care a debutat în 2015 într-un atelier de motociclete din Germania, când pianistul Bogdan Vaida a avut ideea de a scoate muzica clasică din sălile de concert, din dorința de a o face mai accesibilă publicului larg. Doi ani mai târziu, proiectul a ajuns în România. În cele cinci turnee de până acum, peste 8.000 de persoane au luat parte la cele 55 de concerte Classic Unlimited care avut loc în 41 de locuri neconvenționale din Cluj-Napoca, București, Oradea, Iași, Brașov, Alba Iulia, Baia Mare, Târgu Mureș, Râmnicu Vâlcea, Petrila, Turda și altele.

„Classic Unlimited – A woman’s touch” este un proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

four × 2 =