Guardia Ultra, la înălţime! Galeria Reşiţei a făcut imposibilul ca să fie alături de favoriţi

Guardia Ultra

ea mai sufletistă galerie din Banat nu s-a împiedicat de pandemie! Guardia Ultra, nucleul suporterilor echipei CSM Reşiţa, n-a ratat primul meci disputat de rosso-neri în noul sezon al ligii secunde. Pentru că n-au avut voie în tribune, membrii galeriei reşiţene s-au regrupat pe dealul din spatele tribunei a doua, de unde n-au contenit cu încurajările. „Din pădure cântăm pentru voi”, au scris suporterii pe bannerul adus la meci, iar mesajul lor a fost văzut de o ţară întreagă, deoarece partida CSM Reşiţa – Petrolul Ploieşti a fost televizată. Fumigene colorate au întregit spectacolul de excepţie al galeriei. Chiar dacă startul de campionat a fost unul nefericit pentru CSM Reşiţa, suporterii au rămas fideli echipei, convinşi fiind că vor veni şi vremuri mai bune. Suntem rosso-neri la bine şi la greu, spune liderul Marcel Guşcă.

„Mingea e rotundă, ne-am bucurat când am bătut Rapidul, ne-am întristat că ne-a bătut Petrolul. Cum mingea e rotundă, vom mai avea parte de multe astfel de episoade, sezoane întregi. Văd sutele de comment-uri, majoritatea critice. Bravo, băieţi! Mesajele voastre arată că vă pasă, că sunteti alături de club. Înainte, CSM!”, a scris Marcel Guşcă pe pagina sa de socializare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

eighteen − 2 =