Dunca verifică stratul de asfalt de pe DJ 581 Secășeni-Grădinari

dunca drum

Ieri, Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, a făcut o vizită în teren pe DJ 581, intersecţia cu DJ 586 A – Secășeni și intersecţia cu DN 57 – Grădinari. Vizita în teren a avut drept scop efectuarea de verificări suplimentare pentru verificarea stratului de asfalt iar cu acestă ocazie au fost prelevat probe de pe toată lungimea drumului de 8,5 km. Reamintim că la jumătatea lunii august, constructorul vehicula ideea că termenul de finalizare este 1 decembrie 2022.

La fața locului au mai fost prezenți și dirigintele de șantier, reprezentanții celor două UAT-uri partenere, Tivcaniu Mare și Grădinari, și reprezentanți ai Facultății de Construcții – Departamentul de căi de comunicație terestre, fundatii și cadastru.

„Datoria noastră este să întreținem drumurile finalizate, dar și pe cele care urmează să le modernizăm, să asigurăm un trafic rutier sigur și facil pe toate drumurile județene. Modernizarea și întreținerea drumurilor județene la standarde cât mai bune este o prioritate pentru mine și pentru echipa Consiliului Județean Caraș-Severin. Astfel, asigurăm condiții mai bune și siguranță în trafic pentru cetățeni”, a transmis Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

five × 1 =