Femeile din Pro România Reşiţa şi-au ales şefa!

FEMEI

Joi, 19 septembrie, la sediul PRO România Caraș-Severin a avut loc ședința de alegeri a Biroului Organizația de Femei a PRO România Reșița. Luminiţa Ţepeneu a fost aleasă în unanimitate de voturi preşedinte al OF Pro România Reşiţa.

Ramona Afumatu, Anca Bircea, Roxana Stan, Simona Apostol, Daniela Ursu, Mihaela Farcaș, Mădălina Givoreanu, Mihaela Zaharia, Marioara Roman, Adelina Constantin și Sabina Codrea au fost alese ca vicepreşedinţi ai organizaţiei, în timp ce Nicoleta Surdei va îndeplini funcţia de secretar al OF Pro România Reşiţa.

Preşedinta aleasă a ţinută să spună: „Încrederea voastră mă onorează și vă asigur că tot ceea ce depinde de mine pentru a mă ridica la nivelul așteptărilor  voastre va fi la cotă maximă. Așteptările oamenilor care se bazează pe noi sunt  prioritare și având de acum o echipă, sper tot mai numeroasă, cu siguranță vom reuși să construim împreună lucruri frumoase,  trainice. Reșițenii vor afla că în PRO România, egalitatea de şanse, ca valoare fundamentală a Uniunii Europene, este pe deplin respectată şi ocrotită și astfel și alte femei ni se vor alătura“.

Şi preşedinta OF Pro România Caraş-Severin le-a mulţumit colegelor sale care au ales să se implice politic în viaţa comunităţii alături de formaţiunea condusă de Victor Ponta.

„Vă mulțumesc, tuturor, pentru că sunteți, pentru că aveți curajul să porniți la un drum nou, pentru eforturile și  implicarea de până  acum și vă asigur că deși ne-am înhămat împreună la un drum anevoios, vom izbândi ca echipă. Nu vor lipsi nici ironiile, nici șicanele, nici piedicile… ca la orice drum se vor ivi pietricele de care nu avem voie să ne împiedicăm, iar bolovanii îi vom ocoli“.