Federaţia Română de Lupte lansează campania „Campionii vin la tine acasă!”

campioni lupte

Viitorul luptelor româneşti depinde de modul în care forurile abilitate vor şti să atragă copiii către acest sport frumos şi greu totodată. Nevoia de a-i motiva pe cei mici, mai ales în vremea delicată a pandemiei, a fost recunoscută de Federaţia Română de Lupte, care lansează în acest scop o amplă campanie de promovare la nivel naţional. „Campionii vin la tine acasă” este titlul campaniei care va facilita întâlnirea micilor luptători cu idolii lor.

„Dăm startul celei mai ample campanii sportive din România! FRL îți aduce idolii chiar la tine acasă! Micii luptători aflați la început de drum au ocazia să își cunoască modele din luptele romanești și să petreacă momente de neuitat, alături de ei. Se poate ca maine să sune la ușa ta chiar vicecampioana mondială Alina Vuc, să te bată pe umăr campionul european Alin Alexuc sau Mihut Mihai, și chiar să te antrenezi în voie cu medaliatul olimpic Albert Saritov. FRL ți-i aduce pe campioni acasă! Scrie-ne pe adresa rou@unitedworldwrestling.com un mesaj cu datele tale și motivează-ne pe cine ai vrea să cunoști şi de ce. O pot face antrenorii de lupte sau părinții, în numele celor mici. Așteptăm povestea ta!”, este mesajul postat pe pagina de socializare a Federaţiei Române de Lupte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

15 − 13 =