Eveniment omagial Peter Rosegger la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița

ECHO 9 2023 2023.07.31. PETER ROSEGGER 180 30 76

A doua manifestare omagială de anul acesta reunită sub titlul: „Peter Rosegger la 180 de ani de la naștere și 105 de ani de la trecerea în eternitate” s-a derulat luni, 31 iulie, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din urbe, chiar în ziua de naștere a scriitorului în urmă cu 180 de ani. Este vorba despre o expoziție de fotografii din Stiria, locul de naștere și de trecere în eternitate a renumitului scriitor, de asemenea câte o expoziție de carte avându-l ca autor pe cel omagiat, un exponat de filatelie având aceeași tematică și nu în ultimul rând, o expoziție documentară cu relatări din viața lui Peter Rosegger, dar și despre manifestările dedicate lui, organizate de-a lungul anilor de comunitatea germană din Banatul Montan.

Prof. dr. Reinhold Reimann din Graz îl prezenta pe autor acum 5 ani, cu prilejul unui referat dedicat lui, după cum urmează: „Peter Rosegger s-a născut la 31 iulie 1843. Casa părintească a fost Kluppeneggerhof, o fermă din Alpl – o regiune de pădure din Alpii Fischbacher, aflată în partea estică a Stiriei Superioare. În anii de mai târziu, Rosegger a descris acest ținut ca fiind «Waldheimat»-ul, această noțiune provenind desigur de la poetul silezian Gustav Freytag (1816 – 1895). … Rosegger a murit la 26 iunie 1918 în Krieglach, localitate aflată la marginea de nord a «Waldheimat»-ului, în Mürztal, Stiria Superioară. Viața lui Rosegger s-a desfășurat într-o perioadă în care «un singur om a trăit mai multă experiență decât au trăit mai înainte tatăl, fiul și nepotul împreună»- după cum însuși autorul scrie.”

Cu prilejul expozițiilor organizate la Reșița, s-a realizat și un plic filatelic ocazional care, împreună cu ștampila aferentă, face ca acestea să nu fie trecute cu vederea de iubitorii operei  lui Peter Rosegger, din țară și de peste hotare.

Prin manifestările care se organizează anul acesta, prin Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților Reșița și Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin, se încearcă a se aduce un omagiu unui scriitor, citit și iubit de străbunicii și bunicii noștri, și de a-l face de neuitat pe aceste meleaguri. Manifestările de omagiere vor continua în toamnă, în cadrul celei de a XXXIII-a ediții a „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

one × five =