Euroland Banat promovează Școala Pittner din Reşiţa în Islanda

scoala pittner

Echipa Euroland Banat participă în acest început de agust la un schimb de experiență și promovare a proiectului de restaurare a Școlii Pittner, la partenerul islandez Asociaţia Listahópurinn RÖSK. Întâlnirea dintre delegația română și membrii Rösk va avea loc în orașul Akureyri din Islanda, situat în partea nordică a insulei. Gazdele islandeze au pregatit partenerilor reșițeni un program variat cu vizite și întâlniri în mediul cultural local, la muzeul de artă, cu artiști locali etc.

În cadrul modulelor de lucru, echipa Euroland Banat va face o prezentare a proiectului, a dascălilor din familia Pittner, a patrimoniului cultural-industrial reșițean și bănățean, va vorbi despre caravana derulată până în prezent. De asemenea, echipa reșițeană va face o aducere în actualitate a Şcolii Pittner și a situației de pe șantierul aflat pe strada Furnalelor nr. 13 din orașul de pe Bârzava. Colegii islandezi vor prezenta exemple de bune practici realizate în comunitatea lor insulară, bune practici care reușesc să adune oameni la un loc, într-un cadru prielnic desfășurării de activități culturale și nu numai.

„Menţionăm că Şcoala Pittner se află în plin șantier de restaurare prin proiectul „Restaurarea și revitalizarea patrimoniului cultural Centru expozițional și de evenimente Școala Pittner, Municipiul Reșița” ce este derulat de Primăria Reşiţa, Asociaţia Euroland Banat şi Listahópurinn RÖSK din Islanda. Proiectul este finanțat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, are un buget de peste 8,8 mil. lei (1,8 mil Euro) şi se derulează în perioada octombrie 2020 – aprilie 2024“, a preciyat reprezentanţii asociaţiei.

Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Regatului Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

10 − ten =