Elevii află astăzi în ce condiții se vor întoarce luni la școală (UPDATE)

52757282 101 e1636099108799

Ministrul Educației Sorin Mihai Cîmpeanu va susține astăzi o conferință de presă pe tema reluării cursurilor școlare, începând cu data de luni, 8 noiembrie. Mai multe asociații de elevi au solicitat deschiderea şcolilor în format fizic doar în localităţile unde incidența cazurilor de Covid-19 este sub 6 la mia de locuitori, nu doar în funcţie de rata de vaccinare a cadrelor didactice, așa cum a anunțat joi președintele Klaus Iohannis.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a precizat de asemenea că pragul de vaccinare în rândul personalului didactic ar putea fi de 60%, dar o decizie finală va fi comunicată în cursul acestei zile.

UPDATE, ora 14.40
Reluarea cursurilor cu prezența fizică se realizează pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar cu un procent de minimum 60 % din personal vaccinat. Se micșorează numărul  de note necesar încheierii mediei pentru fiecare elev. Vor putea fi încheiate în cazuri speciale dupa revenirea elevului, chiar daca se va întâmpla în semestrul II. Cîmpeanu a precizat că rămân în continuare și celelalte reguli – la apariția unui caz de COVID se suspendă cursurile în format fizic în clasa respectivă, iar dacă mai mult de jumătate din clase sunt în această situație toată școala trece în online.

Care sunt modificările făcute:

  1. După art. 3 se introduce un articol nou, art.3cu următorul cuprins

Art. 3 ,,(1) Începând cu data de 08 noiembrie 2021, reluarea cursurilor cu prezența fizică se realizează pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat.

(2) Începând cu data de 08 noiembrie 2021, reluarea cursurilor se face în regim online pentru toate unitățile de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de  60 % din personal este vaccinat.

(3) Consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar emit decizia privind modalitatea de reluare a cursurilor, în conformitate cu alin (1) și alin (2), cu informarea inspectoratelor școlare județene/ISMB.

(4) Trecerea de la scenariul online la scenariul cu prezență fizică se face prin decizia consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar, cu informarea inspectoratelor școlare județene/ISMB, în situația atingerii procentului de  60% menționat la alin (1).

(5) Decizia prevăzută la alin (4) se ia prin raportare la fiecare zi de vineri, conform situației privind personalul vaccinat, publicată și actualizată săptămânal  pe site-ul inspectoratului școlar județean/ISMB.

(6) Prin excepție de la dispozițiile alin (1) și alin (2), unitățile de învățământ special reiau cursurile începând cu data de 08 noiembrie 2021 cu prezența fizică.”

2.  În Anexă – Măsurile sanitare şi de protecție în unitățile de învățământ preuniversitar/unitățile conexe în perioada pandemiei de COVID-19, la punctul III. Măsuri de protecție la nivel individual, punctul 2. Purtarea măștii de protecție, lit. a) și lit. c) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„a) purtarea măștii de protecție este obligatorie în incinta unității de învățământ.

(…)

c)   masca de protecție nu este obligatorie în cazul preșcolarilor, indiferent de vârstă, precum şi în timpul tuturor orelor de educație fizică în condițiile art. 3 alin. (8) din prezentul ordin.”

3. În Anexă – Măsurile sanitare şi de protecție în unitățile de învățământ preuniversitar/unitățile conexe în perioada pandemiei de COVID-19la punctul III. Măsuri de protecție la nivel individual, punctul 2. Purtarea măștii de protecție, după lit. e), se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins: 

„f) masca de protecție nu este obligatorie pentru personalul didactic/nedidactic şi personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învățământ în unitățile de învățământ special, în situația în care procesul specific de predare/învățare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care se vor putea folosi viziere.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

three × 5 =