După trei luni de guvernare, liberalii trag linia și acuză PSD!

7 FEB 2020

Într-o conferință de presă desfășurată vineri, 7 februarie, la Reșița, liberalii au vorbit despre cele „trei luni de guvernare PNL vs trei ani de guvernare PSD“, dar și despre moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernului Orban.

Prim-vicepreședintele PNL Caraș-Severin, Jaro Marsalic, a subliniat că „O majoritate toxică și retrogradă din Parlament a demis Guvernul pentru a împiedica adoptarea proiectului pentru alegerea primarilor în două tururi, pe care Guvernul și-a angajat răspunderea“.

În cele trei luni de guvernare PNL, Marsalic spune că, în timp ce PSD umflase aparatul de stat cu pile și sinecuri politice, PNL a scuturat copacul cu fructe otrăvite, prin reducerea la 16 a numărului de ministere, că a adus bugetul țării la un echilibru, astfel încât să poată fi plătite și pensiile și salariile, că a eliberat sumele care li se cuveneau de drept firmelor din TVA și din concediile medicale, că a corectat odioasa Ordonanță 114 care a lovit ca un baros în economia țării.

„Nu ne-am lăsat intimidați nici de declarațiile mincinoase, nici de fake-news-urile PSD care au inundat spațiul public și am reușit să eliminăm prevederile nocive din această ordonanță“, a concluzionat Jaro Marsalic.

Viorel Bașag, Gheorghe Roma, Daniel Surdu și Dănuț Florea s-au referit la necesitatea adoptării celor 25 de Ordonanțe de urgență într-o singură zi, 4 februarie, susținând că acestea n-au făcut altceva decât să îndrepte  măsurile luate în guvernarea PSD.