Doi bărbați urmăriți internațional, depistați de polițiști în Caraș-Severin

AREST2

Zilele trecute, polițiști din Caransebeș au depistat în municipiul Caransebeș, un bărbat de 28 de ani, din județul Mehedinți, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de autoritățile din Spania.

Acesta este condamnat pentru trafic de droguri la pedeapsa de 3 ani închisoare. Bărbatul a fost preluat de polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale și prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care a dispus reţinerea acestuia. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, urmând a fi prezentat judecătorului de la Curtea de Apel Timișoara, în vederea dispunerii măsurii arestării preventive, până la finalizarea procedurilor de extrădare către autoritățile spaniole.

De asemenea, polițiști de la Poliția Orașului Oțelu Roșu au depistat pe raza orașului, un bărbat de 32 de ani, din Oțelu Roșu, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile din Germania. Bărbatul era urmărit pentru infracțiuni contra persoanei, fiind căutat de autoritățile judiciare din Germania, pentru cercetări. Cel în cauză a fost prezentat procurorului pentru dispunerea măsurii reținerii și  introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului, până la dispunerea de măsuri în vederea extrădării către autoritățile din Germania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

seventeen − seven =