Sute de copii de la școlile și grădinițele din Reșița au petrecut momente inedite în Parcul Tricolorului, de Ziua Poliției Române

ziua politiei 2022

Astăzi, Parcul Tricolorului din Reșița a fost mai mic ca niciodată și asta pentru că sute de copii de la școlile și grădinițele din Reșița și din județ au venit să sărbătorească Ziua Poliției Române. Polițiștii au fost efectiv asaltați de tineri cu întrebări, iar fiecare echipament prezentat a fost atent analizat.

Cu această ocazie, Cei de la Serviciul Rutier au adus în fața reșițenilor noi laborator mobil de educație rutieră, achiziționat în cadrul proiectului „Educație rutieră – modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”. Evident, că atracția zilei a fost standul celor de la Servicii Acțiuni Speciale, unde micuții au aflat detalii interesantebdespre muniția și armele din dotarea polițiștilor.

Pe tot parcursul acestei săptămâni polițiștii cărășeni au defășurat o serie de acțiuni, iar ieri, la sediul Inspectoratului 74 de ofițeri și agenți de poliție au fost avansați la împlinirea stagiului minim în grad profesional, iar 15 polițiști, dintre care 2 ofițeri și 13 agenți, care s-au evidențiat în mod deosebit în activitatea de poliție, au fost recompensați cu avansarea în gradul profesional următor înaintea îndeplinirii stagiului minim. La eveniment au participat în calitate de invitați, prefectul județului, Ioan Dragomir și prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, Otilia-Iolanda Elena Isac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

fifteen − fifteen =